Arată că-ți pasă – Prima notă pe portativ

 

Acum unsprezece ani, Moș Crăciun chemă ștrumfișorii să-i vină-n ajutor. Pentru că Moșul era bătrân și obosit de-atâta drum, ASFI-iștii îl ajutară să-și îndeplinească misiunea de a aduce bucurie în sufletele copiilor. Și uite-așa a luat naștere „Arată că-ți pasă!”, un proiect de tradiție care organizează concerte caritabile cu scopul de a-i ajuta pe oameni să simtă spiritul Crăciunului.

15301244_1157903164305995_543141211_n

 

Anul acesta, ștrumfii au adunat în sala de spectacole de la „Casa de Cultură a Studenților”, la ora 18:00, un număr mare de oameni binevoitori. Seara de colinde se deschide împreună cu membrii corului „Axios”, tineri ce promovează tradiția poporului român și care obișnuiesc să-i ajute pe cei din jurul lor. La fel de bucuroși să anunțe venirea Crăciunului s-au arătat a fi și cei din corul „Dorulețul”, încântându-ne auzul și transmițându-ne energie și gânduri bune prin colind.

15310680_1157901864306125_1718468115_n IMG_2414

A urmat ansamblul „Floralia”, care a încurajat mereu acțiunile caritabile  pe care ASFI-ul le-a derulat în cadrul proiectului și care a transmis asociației și un mesaj  – „Întotdeauna venim cu drag! Să continuați, tot așa, cu elan, cu entuziasm și să aduceți mereu zâmbetul pe buze celor care au nevoie de dragoste de sărbători!”, transmis de către conf. univ. dr. Irina Zamfira Dănilă, cea care a dirijat și îndrumat corul „Floralia”. Seara colindelor aduce apoi pe scenă Corul Psaltic „Sfântul Ioan Cucuzel”, format din șaptezeci de tineri adunați de la diverse facultăți ieșene. Ei cântă cu mult drag și în scop caritabil, sprijinindu-i mereu pe cei ce au nevoie de ajutorul lor. Pe ei îi leagă de ASFI multe concerte din cadrul proiectului caritabil și am aflat că au venit să fie alături de noi și datorită tradiției.

IMG_2437

Tradiția face să-i ascultăm astăzi și pe cei din „Ceata de Mediciniști”: „Colaborarea pe care o avem noi cu Asociația Studenților Francofoni deja este de câțiva ani și suntem un gen de grup care, în primul rând, suntem toți voluntari și știm că în viață trebuie să mai și dai, nu numai să primești. Faptul că voi faceți spectacolul caritabil și mai mult decât atât și cu teamatică de Crăciun, ne face să venim cu drag și din tot sufletul”  Mediciniștii au rezonat cu cazul nostru social de anul acesta, întrucât – „Noi ca studenți la UMF știm ce înseamnă să ai o carte, să ai acces la bibliotecă și atunci vrem să le oferim șansa asta și celor care nu sunt atât de norocoși ca noi”, ne-a spus cea care a dirijat „Ceata de Mediciniști”, Diana Ecaterina Nechifor.

Seara s-a încheiat cu strângerea donațiilor, cu mulțumiri și sincere aprecieri îndreptate spre oamenii minunați ce fac posibilă îndeplinirea scopului nostru din acest an, acela de a-i ajuta pe micuții din „Centrul de primire în regim de urgență și copiii străzii” Iași.

de Ana PLUMB

Post a comment