ASFI transformă talentul în ecouri

Concursul literar „Echos francophones”, organizat de Asociația Studenților Francofoni din Iași, a ajuns la cea de-a XII-a ediție. Liceeni și studenți de pretutindeni au ocazia de a-și expune talentul literar într-o competiție bilingvă de poezie și proză scurtă, atât în limba română, cât și în limba franceză.

Temele de anul acesta sunt: singurătate, orașul, pierderi, decizii, noduri, bazar și sunt orientative. Creațiile pot fi înscrise în concurs în perioada 1 – 31 martie, la adresa de email [email protected] Jurizarea se va desfășura între 1 – 5 aprilie, urmând ca autorii celor mai bune lucrări să fie invitați la Gala „Echos Francophonesc”, care va avea loc pe data de 11 aprilie, la Institutul Francez din Iași, pentru a fi premiați.

De asemenea, această ediție a proiectului va propune ieșenilor să participe la două ateliere de creație, care vor aduce în atenția lor două publicații contemporane – SUBCAPITOL și iocan. Astfel, primul atelier, SUBCAPITOL, va avea loc pe data de 23 martie, la Institutul Francez din Iași, și îl va avea ca invitat pe fondatorul revistei de poezie, Laurențiu Ion, în timp ce al doilea atelier, iocan, va avea loc pe data de 29 martie, în același loc, avându-l ca invitat pe Florin Iaru, unul dintre cei trei fondatori ai singurei reviste de proză scurtă din România.

Pentru a fi mereu la curent cu noutățile proiectului, urmăriți Echos Francophones și ASFI.

Aici găsiți regulamentul.

Le concours littéraire „Échos Francophones”, organisé par l’Association des Étudiants Francophones de Iaşi, ouvre sa XIIème édition. Les lycéens ainsi que les étudiants de partout auront donc l’occasion encore cette année de manifester leur talent dans une compétition bilingue de poésie et de prose courte en langue roumaine ou en langue française.
Les thèmes de cette année sont : la solitude, la ville, les pertes, les décisions, les nœuds, le bazar. Ces thèmes ont pour seule visée d’orienter les participants dans leur création. Vous pouvez vous inscrire au concours du 1er au 31 mars 2017 à l’adresse mail [email protected] Les jurys auront lieu le 1er et le 5 avril 2017 et récompenseront les meilleures créations. Les auteurs de ces œuvres seront invités à la Gale „Échos Francophones” qui aura lieu le 11 avril 2017 à l’Institut Français de Iaşi pour récupérer leur prix.

Cette nouvelle édition propose également aux habitants de Iaşi de participer à deux ateliers de création lors desquels ils pourront découvrir ou redécouvrir deux publications littéraires contemporaines, SUBCAPITOL et iocan.

Ainsi, le premier atelier autour de la revue de poésie SUBCAPITOL se déroulera le 23 mars 2017 à l’Institut Français de Iaşi et aura pour inviter principal le fondateur de la revue, Laurențiu Ion. Le second atelier, quant à lui, aura lieu le 29 mars 2017, également à l’Institut Français, et mettra à l’honneur la revue iocan avec l’intervention de Florin Iaru, un de ses trois fondateurs. Rappelons que la revue iocan est la seule revue de prose courte de la Roumanie.

Et veuillez trouver ici le règlement du concours.

Post a comment