Asociația Studenților Francofoni Iași

Aproape Cipru; când viața capătă sens cu adevărat

De 4 săptămâni sunt în Ciprul de Nord, o zonă recunoscută oficial doar de Turcia. Se proclamă Republica Turcă a Ciprului de nord. Nu prea îi bagă nimeni în seamă (dar sunt măcar ambițioși). Am ajuns aici acum 4 săptămâni, cu una dintre cele mai amuzante companii aeriene: Air Moldova. Și când zic asta, nu mă refer neapărat la faptul că sunt moldoveni și că, prima dată când am găsit oferta îmi imaginam că mă vor trimite aici cu un avion Hercules și mă vor parașuta deasupra orașului Famagusta. Nu.

Sunt amuzanți pentru că fac lucruri…amuzante. Am plecat din Iași cu un microbuz al companiei aeriene, care ne-a luat din fața Palatului Culturii pe mine și pe Andreea (colega mea de bancă din facultate, partenera mea de călătorii, ”iubita mea de prea mulți ani”(thanks OCS for this) și, cel mai important, fata cu care îmi împart coșul de rufe la universitatea din Famagusta (dar despre asta, mai târziu) ), un microbuz nou, în care încă simțeai miros de brăduț parfumat dat cadou la cumpărarea mașinii (Wunder Baum, probabil verde sau albastru, după mirosul dulceag).

Dacă ultima dată când am venit de la Chișinău la Iași, am avut ocazia să văd ”12 years as a slave” dublat în rusă (și am exclamat: ”abia acum viața are sens!”), de data asta, șoferul nostru simpatic ne-a răsfățat cu muzică de priveghi rusească, în care fata, sau fetele…și uneori băiatul, jeleau de mama focului, de parcă erau nord coreeni care își rupeau hainele de pe ei, în 2012, când a murit Kim Jong Il. Era o tristețe în microbuzul acela, de parcă mi-era și frică să mă urc în avion, „după muzică o să îmi dea ăștia pentru 2 ore jumate”.

Muzica se potrivea perfect cu drumul, spart, găurit, prea îngust uneori…jale! Am ajuns totuși în aeroport și am dat acolo de alte aspecte. *off topic: Anul trecut am fost în Georgia (din Europa, nu din America) cu Turkish Airlines, o companie mare, unde am depășit cu 2 kg bagajul de cală, și ei nici măcar nu m-au băgat în seamă când am vrut să le plătesc surplusul.* Andreea avea o geantă mărișoară. Ni se comunicase că avem voie 23 de kg la cală, când, la aeroport aflăm că avem voie doar 22, și orice surplus cât de mic, costă 40 e. Andreea avea 22,1 kg. Așa bucurie cum am văzut pe fața tipei de la ghișeu când i-a spus Andreei ”Mai fași pajdi ieuro pien câ aț depășât cu uo su di grami greutatia!”, n-am mai văzut de când l-au băgat pe Năstase la brutărie. Deja apucasem să ne înfoliem bagajele, așa că le-am desfoliat frumușel, și am pus mai multe lucruri de-ale ei la mine, să trecem de control cu bine. Am trecut. Am trecut și de controlul la bagajele de mână. De obicei par suspect la astfel de controale, pentru că, să recunoaștem, fața unui tânăr de 22 de ani din Piatra Neamț aduce cel mai bine a irakian cu foarte mult explozibil într-un ghiozdan de 2 kile. Aici nu păream așa suspect. Surprinzător. Am uitat să menționez, că avionul cu care am zburat se numea ”Ștefan cel Mare” și mă ducea, practic,  la turci.

Surprinzător a fost și avionul, care nu era militar și nici făcut în Rusia din componente rămase neutilizate de tanc. Era un avion obișnuit, micuț, plin de moldoveni agitați. Vorbeau extrem de tare, râdeau zgomotos și, nu vă mint când vă spun că am auzit de cel puțin 3 ori adresată întrebarea stewardeselor ”Ce păsărică zboară cel mai sus?” și după râsete pline de satisfacție. Am decolat. Un grup din fața mea, cei mai zgomotoși din avion, au început să scoată din papornițe tot felul de chestii. Am rămas șocat când am văzut cum împărțeau castraveți verzi, felii cu pate, roșii și caș între ei, printre rânduri. În bagajul de mână aveam un măr când am urcat, care mi-a fost luat de circumspecții milițieni moldoveni. Ochii mi s-au boldit când am văzut că aceeași oameni au scos 2 caserole de pepene și o sticlă de 1.5 sau 2 l de ”Gura Căinarului”. Mi-am pus căștile și mi-am înghițit înjurăturile în sec.

Când ajunsesem deasupra Ciprului a început debandada. Doamnele, cu greutate, s-au năpustit la gemulețe și au început să se minuneze de ce văd: ”Doamni Auricâ, tu viez și văd șâ io?” ”Iestraodrinar! Și-nsamnâ s-ai bani. Viez numa ninunățâi!” ”Costeli, jinâ-n coa sâ vez maria! Uăi și frumoasâ-i. Parcâ-i la Odiesa!„.

Am vrut să înregistrez, dar până mi-a pornit telefonul, am și aterizat. Am râs copios cu Andreea.

În aeroportul din Larnaca am stat deoparte de grupul cu care am venit. Și acolo vorbeau tare și țipau efectiv unul la altul. Ne-am luat bagajele și am plecat.

Creativul (nota administratorului blogului),

Vlad ALUI GHEORGHE

Next Post

Previous Post

Leave a Reply

© 2021 Asociația Studenților Francofoni Iași

Theme by Anders Norén