Lirismul neobișnuit al unui concert studențesc

Totul a început într-o zi de la sfârșitul lui mai. Am pășit în campus în acea după-amiază și ochilor mei li s-a dat să vadă oameni rătăcind cu gândul la sesiune, Balena agitată și parcă nimeni nu bănuia ce avea să se-ntâmple. Au delirat așa o perioadă până în acel moment când… dintr-o chitară a sărit un sunet adânc, acustic, dar fin, parcă ieșit din lira lui Orpheu. A venit de pe acea scenă atât de evidentă, dar invizibilă până atunci – toți și-au îndreptat privirile către acolo, timpul s-a oprit lăsând notele să curgă, Balena a încremenit și ea, iar norii negri îau început să se teamă. Se anunța ceva demn de ascultat.

Nu după mult timp, o voce puternică a început să flirteze cu zumzăitul acustic. Solistul cânta de parcă era Dumnezeu Tatăl la Judecata de apoi, zguduind pământul. A continuat așa până când pe scenă i s-a alăturat partenera parcă venită din neamul elfilor, iar tonul puternic a scăzut spre unul elegiac. Alina și Clau își spuneau, iar vocile lor s-au combinat atât de bine încât, deși concertul abia începuse, rătăciții deja uitaseră de sesiune.

IMG_0079-2

Trei alți pirați urcat-au după ei pe scenă – un nai, o orgă și-un violoncel. Băiatul de cânta la orgă era micuț și pletele-i erau strânse la spate, iar vocea lui subțire trecea prin simțurile Balenei deja încremenite. Un alt el avea violoncel, cânta cu foc, dar pletele-i erau ascunse sub căciulă. Aceasta și blugii săi trei-sferturi se potriveau nebunatic cu notele solemne și pătrunzătoare scoase din corzile instrumentelui. Însă, vocea îi aparținea ei – blândă, dar totuși destul de puternică cât să domine simțurile lui Jean Pierre. Ne-au cântat, printre altele, „Cine iubește și lasă” în varianta modernă. Orga, violoncelul și naiul pe care ea îl lua din când în când și-i sufla câteva note, alături de vocile-i dominatoare, au anesteziat durerile sesiunii, iar Balena deja intrase-n-transă. Myopia le-a fost numele acestor trei pirați cu ochi de sticlă.

IMG_0105-2

Spre seară, căminele se goliseră deja, toți s-au rătăcit lângă Balenă. Când Aproape Unplugged au urcat pe scenă și au început să zdrăngăne din chitări, efectele deja începeau să se vadă – Balena începea să se zbată, parcă simțea cum urma să fie vânată de pirații ce mișunau pe lângă ea, tramvaiele luau foc pe străzi, iar norii de ploaie nu mai aveau nicio șansă să se apropie. N-am să vă spun cum au cântat pentru că oricum îi cunoașteți bine. Dar ne-au ținut în muzică bună vreo două ore în continuu până am reușit să capturăm Balena. Spre sfârșit am sărit cu harpoanele pe ea și am început să facem dansul sacru din „Umbra marelui URSS”. Și cum tot ce-i frumos se termină, s-a terminat după încă o melodie, iar trupa a ieșit de pe scenă în strigătele disperate ale mateloților de a le mai cânta și „Râpa”.

IMG_0192-2

Când vezi oameni între 18 și 70 de ani ale căror aspirații și valori culturale se ajung la un punct comun și se manifestă cu același entuziasm, atunci știi că ceva special se întâmplă acolo.

Balena s-a bucurat de pirați de toate vârstele în acea zi de la sfârșitul lui mai. Am mai spus asta cândva, însă o voi spune de câte ori am ocazia – muzica ne aduce împreună. În acea zi de mai nu putea exista niciun fel de conflict sau de ură între pirații de la Balenă. Când vezi oameni între 18 și 70 de ani ale căror aspirații și valori culturale se ajung la un punct comun și se manifestă cu același entuziasm, atunci știi că ceva special se întâmplă acolo.

Nu știu ce faceți voi, dar eu îmi caut o canapea confortabilă și dorm până la ZSF-ul de anul viitor. Se spune că timpul trece mai repede așa.

IMG_0124-2

scris de Cătălin ROMAN

Post a comment