Asociația Studenților Francofoni Iași

Louis Funès la Institutul Francez din Iaşi

În sala „Fondane” de la Institutul Francez, unde te simţi liniştit şi, imediat ce îi calci pragul, în aşteptare să îţi însuşeşti spiritul francofon, joia ia forma comediei franceze. Încă de joia trecută, maratonul de film cu Louis de Funès a început şi va continua şi joia aceasta, 26 ianuarie 2017.

Data trecută a fost despre Le Gendarme de St. Tropez, din 1964. Un „jandarm” în toată puterea cuvântului, cu tot ceea reprezintă el şi, desigur, încadrându-se în tiparul comediei. Astfel, toată puterea cuvântului îl transformă într-un omuleţ vioi, autoritar mai ales când nu e nevoie, râvnind la avansarea în grad şi dezvăluindu-şi toate slăbiciunile în spatele ordinelor pe care le dă celorlalţi. Totuşi, până la deznodământul care, nu o să vă mint, mai aşază lucrurile şi le afuce la normal, întâmplările sunt foarte haotice.

Al doilea personaj principal şi aproape la fel de intrigant, fata jandarmului, îi pune constant beţe în roate în ceea ce priveşte cariera lui, până când acţiunile tatălui devin extrem de exagerate şi amuzante. Cu un umor când subtil, când evident, cu un zâmbet cuceritor şi uneori naiv, personajul lui Funès cucereşte spectatorul. Săptămâna trecută, filmul a ilustrat şi relaţia dintre tată şi fiică, integrarea în societate, întorsăturile de situaţie pe care le iscodeşte minciuna şi goana după obiectivele nu tocmai nobile ale oamenilor, precum banii sau popularitatea.

Cu speranţa că învăţăm lecţii noi de viaţă din filme, ori că ne facem, pur şi simplu, ziua de joi mai frumoasă, putem merge la Institutul Francez din Iaşi pentru a vedea următoarele aventuri din viaţa jandarmului. Aşadar, prima oprire este la sala „Bejamine Fondane” din cadrul institutului, de la ora 16:30, pentru a surprinde “Jandarmul la New-York”. Intrarea este liberă, iar subtitrarea în limba română nu va lipsi.

de Mihaela RUSU

 

Next Post

Previous Post

Leave a Reply

© 2021 Asociația Studenților Francofoni Iași

Theme by Anders Norén