Poveștile vii pătrunse cu Pogany. Sau cînd am respirat

Cînd acele ceasului leneș au păsuit între locșorul dintre 12:59 și 13:00, în Turnul de apă încă se mai adunau urechi și ochi. Ajunși sus și căpătînd un scaun, omuleții erau categorisiți după cum urmează: erau cei care sfărîmau șoapte, undeva spre mijloc se găseau unii care aruncau ocheade spre  veșmîntul turcoaz care se odihnea cuminte pe masă, și răsfirați peste tot, prin sală, erau- cum altfel?- curioșii. Da’ bine că nu doar în sală dădeai de curioși pentru că, să vedeți, la fiecare fereastră se-ngrămădeau nori, unii dintre ei își lipiseră chiar nasul de sticlă – așa erau de caraghioși.

Te uiți la Ilinca și te gîndești că poate ea e păpușa, că Pogany o fi mînuind-o de fapt.
//ei, nu, nu, ce gînd mai e și ăsta? Sigur nu e al meu, poate e al cuiva din sală și s-a rătăcit printre celelalte gînduri ale mele//
Ajunsă dintr-o mirare printre marionete, Ilinca noastră își ia povestea la depănat și ne-o reconstituie capitol după capitol, urechiușele noastre ocupîndu-se de asamblatul sunetelor într-un puzzle-poveste viu. Uite-așa se face că:

În perioada admiterii, curiozitatea i-a dat un ghiont și s-a găsit admisă și-nscrisă la secțiunea cu păpuși. Cum fata noastră se atașa emotional de fiecare păpușă și despărțirile se întîmplau a fi dureroase, s-a ivit Pogany după o sarcină de trei ani și nașterea de-o lună. Nerăbdător să vază ce sunt oamenii, cum încolțesc zîmbetele și de ce răsar lacrimile, Pogany a cuprins-o pe Ilinca în tăcere, iar Ilinca l-a cuprins pe Pogany în iubire. Au început colindînd oameni și locuri: aici legînd prietenie c-un fluture care-și pierduse curajul din aripi, acolo îmbrățișînd o bunică cu tristețe in gene, dincoace cucerind pururi o doamnă, dincolo grijind de căpșune și păpădii. Sunt experiențe culese de Pogany și Ilinca umblînzi prin lume, curioși de viață.

13335278_1051475714936808_1550300316_n

13329764_1051475701603476_165822318_n 13318933_1051475584936821_259618311_n

Știți că nu toate poveștile au sfîrșit, fie el fericit sau nu. Nu toate urmăresc firul acela care să le închidă ca un fermoar de-a lungul unui hanorac. Știți…știți ce-a făcut povestea asta? Ne-a ajutat să respirăm.
Să-l fi văzut pe Pogany apropiind omul de el. Luînd cîte o rază de lumină și trecînd-o prin tine. Agățîndu-se de gîtul tău și copleșindu-te cu sărutări pe frunte și pe-obraji. Filtrînd emoții care-ai fi crezut că nu există. Culegînd lacrimi. Înmugurind un zîmbet-două-trei-șase. Norii, cînd au văzut, au pornit a plînge, că ei de ce nu pot să vină înăuntru, că vor și ei îmbrățișați de Pogany.
Aici stă scrisă povestea care s-a consumat într-o îmbrățișare.

Pogany nu are vîrstă, ne spune Ilinca. El nu-i răsărit din timp, poate doar din lumină și liniște.

13349055_1051475764936803_21277612_n

Post a comment